2025: Dacă ai verde intermitent la dreapta, pietonii mai au dreptul să traverseze?

Autor: Radu Țuțulan 10 ian. 2025 Știri auto
2025: Dacă ai verde intermitent la dreapta, pietonii mai au dreptul să traverseze?

Semaforul verde intermitent la dreapta ar trebui să ajute la fluidizarea traficului, dar pe unii șoferi îi pune în încurcătură. Fie pentru că nu știu care sunt regulile, fie pentru că alți participanți la trafic nu respectă legea. De exemplu, dacă ai verde intermitent la dreapta, pietonii mai au dreptul să traverseze sau sunt obligați să stea pe loc?

Pentru a fluidiza traficul, în unele intersecții semaforizate sunt instalate sisteme suplimentare de dirijare a traficului. Mai exact, semafoare intermitente care, în general, permit efectuarea virajului la dreapta când semaforul principal este roșu.

Dar, aceste semafoare adiacente pot permite și efectuarea unui viraj la stânga.

Dacă ai verde intermitent la dreapta, pietonii mai au dreptul să traverseze?

Verde intermitent la dreapta permite trecerea pe roșu, dar nu îți dă și prioritate de trecere. Adică, deși ai dreptul să mergi la dreapta, ești obligat să acorzi prioritate celor care au verde plin.

Când un semafor cu trei culori are o lumină verde intermitentă suplimentară, montată la același nivel cu lumina verde normală a semaforului, sub forma unei săgeți verzi pe fond negru, cu vârful spre dreapta, aprinderea acesteia semnifică permisiunea pentru vehicule de a-și continua drumul în direcția indicată de săgeată, indiferent de culoarea semaforului electric, cu condiția acordării priorității de trecere vehiculelor și pietonilor care au drept de circulație”, se precizează în Art. 59 (4) din legea circulației.

Așadar, dacă vehiculele din sens opus, de exemplu, au verde la semafor, cel care face viraj la dreapta pe verde intermitent e obligat să cedeze trecerea.

Dacă pietonii au verde la semafor, de asemenea, cel care virează pe verde intermitent e obligat să le permită traversarea. Dacă, însă, pietonii au roșu la semafor, atunci aceștia, conform legii, nu au dreptul să traverseze. Deci, șoferii nu au nicio obligație în această situație.

În concluzie, dacă ai verde intermitent la dreapta, ești obligat să permiți pietonilor să traverseze, dacă aceștia au verde la semafor. Totodată, trebuie să permiți trecerea vehiculelor care vin din sens opus, care circulă pe drumul cu prioritate sau care au verde la semafor.


Urmărește Promotor.ro pe Google News


Sursa foto: shutterstock.com


Radu Țuțulan
Radu Țuțulan
Radu Țuțulan este licențiat în Științe Politice, fiind absolvent al Școlii Naționale de Științe Politice și Administrative (SNSPA). Primii pași în jurnalism i-a făcut în 2005, când încă nu terminase liceul. S-a angajat întâi la o micuță redacție de știri tv din București, au ... citește mai mult

Comentarii
Inchide